Category Archives: Noi Facilitati

Modificări și PROMOȚII :) în afișarea fotografiilor

După cum ați observat probabil deja, în cadrul „faceliftului sait” au apărut și facilități de prezentare „modernă”  a seturilor de fotografii  („noul slide”) – vezi 2 exemple mai jos

În cadrul acelorași schimbări (majore, de structură) sunt „prinse” și unele modificări referitoare la EDITAREA text foto poze.

  1. EDIT TEXT FOTO va fi de-acum permanent disponibil autorului acelei fotografii .
    Anterior această comandă era posibil fi accesată, de autor, doar maxim 30 de minute de la publicarea acelei fotografii
  • modificarea a fost implementată, pe moment, doar pentru pozele atașate unui review,  în pagina acelui review
    Cu alte cuvinte, autorul unei fotografii poate completa textul foto, corecta eventuale greșeli etc șamd – însă doar în pagina review-ului respectiv (nu și în alte pagini în care acele poze sunt prezentate! — gen „user-foto din destinația X”)

O a doua precizare anunțată în titlu se referă la… o promoție care se adresează goștilor (musafirilor, cititorilor care accesează AFA nelogați – fie pentru că nu au încă un cont pe sait, fie că au, dar nu sunt – pe moment – logați)

Din 2008 și până în prezent, prin politica saitului, pozele la rezoluție mărită sunt accesibile doar utilizatorilor logați. Această poltică NU se va schimba nici pe viitor.

Am hotărât însă ca pentru o perioadă limitată de timp (vezi mai jos) să lansez o:

2. „PROMOȚIE” prin care vizitatorii nelogați (musafirii, goștii) POT accesa pozele la rezoluție mare („mărite”), pentru o perioadă limitată: 

  • între 10.03 – 20.04.2017
  • în fiecare zi de 7 a fiecărei luni din 2017  :-)

„Musafirii” nostri au astfel posibilitatea să „testeze”, pe viu, una din facilitățile de care pot beneficia dacă își creează cont pe sait (link spre pagina creare conthttp://amfostacolo.ro/cn_getdata.php)

Menționez că singura condiție a „promoției” este aceea a unui cont valid (activat) și a accesării pozelor ca logat / autentificat pe sait (nu este necesar să și scrie, ajutându-i astfel pe ceilalți  etc șamd)

Modificări ce vor intra în vigoare în MARTIE. Plus unele precizări

În martie vor intra în vigoare câteva modificări – dintre care unele deja anunțate anterior; altele, minore, le anunț mai jos:

A. Câteva modificări în aspectul și regulile saitului

  1. nr maxim de fotografii care pot fi încărcate la un review – se schimbă la maxim 45 ptr. articolele de tip „de cazare”, respectiv maxim 60 la cele de tip „de călătorie” (erau anterior 60, respectiv 99);
    [adăugat ulterior] Off… am uitat ceva important, referitor la acest punct #1:
    – puteți solicita însă MĂRIREA limitelor, în cazurile (reviews-urile) „justificate”: printr-o SESIZARE (se va afișa link în pagina „adaugă poză”) – de exemplu „rog majorarea limitei la review-ul XYZ, de la 45 la 60 de poze“.
    – aprobarea măririi se poate face, ușor, de echipa de moderare.  Dacă vom considera solicitarea ca justificată, evident.  (în caz contrar se răspunde, argumentând).
  2. se introduce o limitare nouă: nr maxim de poze ce pot fi încărcate NEATAȘATE unui review este stabilit la maxim 10 / autor / rubrică;
  3. ecourile la articolele publicate hors concours: vor putea fi votate, și ele, doar simbolic (aici e mai mult o scăpare, un „bug” al programului de acum – acest „bug” va fi corectat azi; noile prevederi vor intra în vigoare de mâine, 01.03.);
  4. din martie avem o rubrică nouă – „O întrebare pe săptămână” – în care vom încerca să vă „chestionăm” – și să prezentăm public rezultatele – pe unele subiecte ori teme  pe care le găsesc LARG „interesante” – subiecte turistice, evident.
    Deși același chestionar („poll”-ul respectiv) va fi afișat în mai multe locuri pe sait – veți puteți vota o singură dată, indiferent de locul în care îl vedeți.
    Rezultatele vor fi afișate în săptămâna următoare (de regulă; cel mai probabil nu mă voi putea angaja la „farmacie” în privința orei/datei afișării rezultatelor);
  5. azi sau cel târziu mâine va deveni publică noua „față” a paginii („template-ului”) de „prezentare poze” – vezi un exemplu, absolut aleator aici:  http://amfostacolo.ro/poze-fotoimpresii9.php?hotel=la-schi-in-zona-branului-bran&id=21589
    Pagina de mai sus nu e accesibilă, în acest moment, prin intermediul vreunui alt link „public”, dar de mâine vor fi astfel de linkuri peste tot — vechea versiune (aceasta în cazul exemplului : http://amfostacolo.ro/poze-fotoimpresii.php?hotel=la-schi-in-zona-branului-bran&id=21589)  va fi AUTOMAT înlocuită de noua versiune.

B. Câteva precizări despre articolele selectate ca fiind „de interes turistic crescut  de interes editorial crescut („interesul saitului”) – din destinații inedite sau la care nu avem impresii recente” 

[actualizare 16.5.2017]: Pentru o mai bună înțelegere / claritate, termenul ”interes turistic crescut – din punct de vedere al politicii saitului” a fost schimbat în „interes editorial crescut («interesul saitului»)”. SImilar, abrevierea  afișată la articolele astfel selectate (bonificate) se schimbă din IT+ în IS+ 

  • termenul „interes turistic crescut” „interes editorial crescut” trebuie perceput ca referindu-se la interesul SAITULUI – articolele se selectează pe baza politicii saitului – și nu neapărat pentru un teoretic sau anticipat interes crescut din partea cititorilor!
  • saitul dorește să încurajeze (suplimentar) oamenii să scrie 2 categorii de articole :
  1. despre destinații NOI – „inedite”  din punctul de vedere al saitului!
  2. actualizări ale unor obiective sau destinații despre care nu avem impresii recente. SAITUL alege CARE sunt aceste obiective/destinații, funcție de politica urmărită la momentul respectiv!

Aceste 2 categorii sunt stimulate prin acordarea respectivei „recompense” („materiale” = PMA sau „morale”) = selectarea ca fiind „de interes turistic crescut”.
Repet și subliniez, însă: interes = din punct de vedere al saitului!

 

[adăugat 16.5.2017]: Pentru o înțelegere cât mai facilă / tranparență crescută, iată câteva precizări suplimentare privind modul de selectare ca fiind ”de interes editorial crescut” (IS = interesul saitului)

  • articole („reviews-uri”) DE CĂLĂTORIE: vor fi selectate / „bonusate” articole scrise
    1. despre (aproape) orice destinație inedită (despre nu s-a mai scris)  sau
    2. despre UNELE destinații „aparte” din care nu avem impresii recente (în ultimii minim 2 ani)
  • articole DE CAZARE: se vor selecta impresii
    1. despre UNELE hoteluri nou-adăugate pe sait (din destinații despre care saitul consideră potrivită încurajarea îmbogățirii „listei de unități hoteliere”)
    2. (aproape) orice ”actualizare” a impresiilor despre o unitate de cazare de tip hotel/vilă/pensiune de la care nu avem impresii recente (cele mai vechi sunt de minim 2 ani vechime)

 

NOTE:

  1. procesul de selecție presupune o consultare mai largă a echipei (necesită, de obicei, timp – nu se decide întotdeauna „pe loc”)
  2. Rog realizați că NE-selectarea vreunui articol al dvs ca „IS+” NU ÎNSEAMNĂ că acel articol nu este ”«corect» apreciat”.
    Cel mai probabil — destinația respectivă nu s-a numărat printre obiectivele politicii editoriale ale momentului respectiv!

Mai pe scurt, ca un fel de sinteză: doar unele destinați isunt ”promovate” (bonusate), nu toate! (prin valori mărite ale voturilor) Care sunt acelea? grosso-modo: cele despre care se scrie mai rar.

[shareB]

Schimbări — 1. facelift sait și 2. schimbarea limitelor “max foto încărcate” per review

  1. Da, știu — era nevoie de demult. Ca și AFA să ajungă  în “anii 2000”, din punct de vedere design. Am intenţionat, mult timp,  să angajez o firmă specializată — eu sunt cam “prea de la țară” (și) la grafică :) .
    Mi-am dat seama, într-un final (și am acceptat cu greu) că sunt mult prea optimist. Nu-mi permit,  financiar.

Până la urmă am început “prin noi înșine”, „noi” fiind în acest caz, precum Lodovic al XIV-lea, eu, lol. Încet, ardelenește (evident), cu mult efort și mai ales TIMP, am “operat estetic” câteva template-uri – vedeți câte un exemplu mai jos

Sunt în “rodaj”, mai pot apărea “sincope” – scrieți-mi dacă le descoperiți.
Orice sugestii sau propuneri de îmbunătățire sunt de asemenea bineprimite.

Vor urma evident altele – procesul e continuu – dar lent;  estimez că îmi va lua întreg anul 2017 să ajung măcar la un 80% din sait “facelift-at“. Pagina întâi va fi ultima care va fi schimbată.

===========================================

2. Am tot reflectat și am decis să limităm numărul de poze încărcate la un review (precum și cel al pozelor neatașate la vreun articol/review).

Câteva clarificări. Știu că mulți dintre voi își doresc să poată încărca “cât mai multe poze”, din dorința și străduința ABSOLUT LĂUDABILE de “a acoperi” cât mai bine subiectele tratate.  Evident, și eu îmi doresc asta, dar vine la pachet cu un dezavantaj PRACTIC.

În practică, foarte mulți consultă rubricile de genul “Poze din destinația X”; acolo sunt afişate câte 21 poze / pagină (în viitor, având în vedere tranziția spre “mobile oriented” vor fi 9, maxim 15 / pagină).

Hai să luăm un exemplu concret – se uită la pagina “poze din Roma“.  Sunt fix 7874  bucăți, afișate pagină cu pagină.

Ei bine, un user “mediu” poate ajunge ușor la frustrare văzând “pagini după pagini” din pozele ACELUIAȘI AUTOR. La un moment dat poate zice “mai lasă-mă, bre X, am văzut destule de la tine – vreau să văd și de la alt  autor, eventual din altă perioadă“. 

Dar nu poate – nu știe a câta pagină mai încolo se termină pozele lui “X” și încep altele, de la “alți autori, din alte perioade“. Trebuie să tooot dea scroll, să tooot treacă la altă pagină, sperând că va găsi acel „altceva” pe care eventual și-l doreşte.

Idem la orice articol de cazare – se poate întâmpla același lucru.

Mă doare sufletul, mă credeți? să limitez numărul de poze care se pot încărca per articol. La urma urmei, orice  sait își dorește cât mai mult conținut și pare absurd să încerci să-l limitezi, când oamenii sunt atât de entuziaști să-l încarce… :(

Dar trebuie.  Limitele actuale – 60 poze / articol „de cazare” şi 99 de poze per articol „de călătorie” – vor fi reduse, începând cu 1 martie. 

Eu cred că se poate încerca „acoperire optimă” (cu poze) și cu max 30/40 de poze/ „cazare” și  maxim 50/60 de poze / „călătorie”.

La urma urmei, dacă articolul “iese” foarte complex (și ar necesita, deci, mai multe poze) – recomand, ca de obicei (și la fel de ferm ) să-l împărţiţi în 2, 3 sau chiar mai multe “episoade”! (să ne înțelegem, JUSTIFICAT!). Astfel veți putea mări limita la 2x, 3x etc. “maxim poze”.

În plus – și IMPORTANT DE REŢINUT –  de acum înainte puteți solicita, punctual, mărirea acestor limite, la nivel de articol (review) – printr-o simplă sesizare. 

  Să presupunem că la un articol „de cazare”, oricât de mult v-ați străduit să faceți o selecție “drastică”, nu puteți nicicum renunța la niciuna dintre cele 45 de poze păstrate în urma selecției. Inițiați o sesizare la acel review și solicitați mărirea limitei, de la 30/40 (în acel caz) la 45.

Vă asigur că în general aceste solicitări vor fi aprobate (ușor;  din pdv tehnic orice moderator „on line la acea oră” poate aproba).

Evident, dacă sunt justificate (de exemplu, de o consistență mai mare a articolului și de preferința / opțiunea de a nu-l fragmenta)

Nu vor fi aprobate, însă – la fel de evident  – “88 de poze” la un articol de 3-4 paragrafe.

2b. Încărcarea de poze “neatașate niciunui review”.
Aceste poze au utilitatea (mult) redusă.

  • programul nu poate recunoaște, automat,  “data sejurului”, așa că nu afișează nimic acolo. Unii utilizatori pot crede că sunt “din luna încărcării” (această info se afișează), deși ele pot fi, în realitate, luate cu  5-7 ani înainte.
    Dacă nici autorul nu scrie niciun text explicativ (sunt destule cazuri), e chiar aiurea.
  • Spre deosebire de cele atașate unui articol (review), care sunt direct accesibile din pagina review-ului, cele neatașate sunt accesate mai rar / mai greu.
    Iar când cineva scrie vreun ecou la un articol “vezi că am încărcat și eu 5 poze de acolo” – găsirea acelor poze de către un cititor mai puțin experiementat / mai puțin familiarizat cu saitul poate fi chiar “o aventură”, uneori  “o aventură imposibilă”.

Din 1 martie 2017, nr de poze care pot fi încărcate fără să fie atașate la un articol va fi limitat – cel mai probabil – la 10.

În plus, programul nu va mai accepta poze neatașate (la niciun review) care nu au text explicativ

Recomand autorilor predispuși să încarce „doar poze” să-și ia inima în dinți și să scrie “ceva”, oricât de mult ar crede că „nu au talent” etc șamd / oricâte posibile „temeri” ar avea.
Promit înțelegere și  protejarea de „atacuri” din partea „cârcotașilor de serviciu” :).

[shareB]

Voturi (şi premii!) pentru cele mai reuşite fotografii; avatare; alte facilităţi nou oferite

După cum mulţi dintre voi aţi observat deja, am adăugat câteva noi facilităţi la dispoziţia membrilor comunităţii — toate disponibile doar utilizatorilor logaţi (care au un cont pe sait şi care accesează AFA logaţi)

1. Voturi pentru fotografii. Cele mai reușite fotografii pot fi de-acum votate (similar Like-urilor de pe FB) – din fereastra ce prezintă fotografia la rezoluţie mare (accesibilă, reamintesc, doar cititorilor logaţi — după 1 mai 2015).

Începând cu săptămâna viitoare: cele mai apreciate fotografii vor fi evidenţiate, săptămânal, în rubricile “Fotografia săptămânii (trecute)” şi “Clasament săptămânal al celor mai apreciate fotografii“.

NB: Ca şi în cazul oricăror altor voturi de pe AmFostAcolo, şi voturile la fotografii se pot acorda doar de către utilizatorii logaţi.

Și, la final dar nu în cele din urmă: cei mai apreciați “autori-fotografi” vor fi recompensați, anual, cu premii concrete (sper; n-o luaţi totuşi ca promisiune absolută…) sau simbolice, în cadrul Întâlnirilor Anuale.

2. Avem, de-acum, avatare. Fiecare utilizator îşi poate alege o imagine pe care o consideră reprezentativă, deocamdată dintr-un set de desene preîncărcate — aveţi la dispoziţie 3 liste: una cu avatare potrivite genului MASCULIN, una pentru FEMININ şi una “unisex” :)

Avatarul ales se afişează, în acest moment, în usercard şi la impresiile încărcate de acel utilizator. Pe viitor se va extinde afişarea, inclusiv la ecouri (de ex) – sub formă de thumbnail.

Cine doreşte poate selecta desigur opţiunea FĂRĂ AVATAR

În viitorul apropiat va fi posibilă selectarea unei fotografii personale — cel mai probabil doar membrilor GOLD şi superior.

4. Vine vara şi, odată cu ea, creşte ritmul încărcării de impresii noi. Astfel ajungem din nou la preocuparea multor utilizatori de a “nu pierde vreun articol interesant”, datorită “dispariţiei rapide din lista «Cele mai recente impresii» din pagina 1”. Deşi în opinia mea soluţii existau deja (cititorii aveau de exemplu la dispoziţie o listă extinsă, cu cele mai recente 100 de impresii, ca alternativă la cele 15 afişate în prima pagină), am mai făcut un pas înainte pentru rezolvarea acestor “temeri”.

Lista «Cele mai recente impresii» din pagina întâi poate fi extinsă, de-acum  foarte uşor, cu următoarele “calupuri” de câte 15 impresii, prin apăsarea butonului “Afişează mai multe (următoarele 15)”.

Facilitatea este implementată deocamdată doar la «Ultimele impresii de călătorie», dar ea poate fi “copiată”, dacă există solicitări, şi la cele tip “de cazare”.

5. O listă consistentă de emoticoane sunt de-acum la dispoziţia utilizatorilor – un “centralizator” al variantelor de emoticoane disponibile este afişat imediat deasupra căsuţei “SCRIE ECOU” (la impresii) – vezi de exemplu aicisub “titulatura” NOU Avem emoticoane :) SHOW/HIDE. Un click pe “SHOW/HIDE” are ca efect afişarea /  neafişarea combinaţiilor ce pot fi folosite – în orice text scris pe AFA.
NB – Emoticoanele folosite sunt afişate doar cititorilor logaţi  (guest-ii nu le văd).

 

[shareB]

 

Noutăţi de toamnă: ZUPERBONUS pentru articolele “zupervotate”; emoticoaneee pe AFA!!!; miniÎntâlniri AFA by request! şi altele…

Odată cu „domolirea” febrei vacanţelor –  ediţia 2014 :), apucând să ne mai tragem sufletul oleacă (e volum mare de muncă, vara, la noi;  suprapus peste subţierea de personal – firească, vara, că doar.. vacanţieri înrăiţi suntem şi noi :) – „cineva” cam scoate untul din echipa de moderare… ); apucând deci să ne tragem sufletul, am mai “meşterit” câteva facilităţi sau minifacilităţi noi la sait, care să vină în întâmpinarea dorinţelor sau nevoilor voastre, aşa cum le-am perceput sau intuit eu…

1. ZUPERBONUS pentru articolele „zupervotate”. În ultima vreme a fost încărcată pe sait o salbă impresionantă de „zuper-articole”, foarte apreciate de cititori (vezi de exemplu seria despre Ciclade, ori Santorini, ori câteva zuper-revs de cazare etc). Aşa cum au sesizat şi unii dintre voi, numărul foarte mare de voturi primite nu se reflectau suficient în “importanţa PMA”; suplimentarea acordată prin superbonusul acordat automat la 14 voturi nu mai diferenţia suficient un articol care primea 15 voturi de unul care primea 60-80.

Am decis astfel implementarea unui ZUPERBONUS, în valoare de 20.000 PMA, care se va acorda (automat, de către program) la atingerea pragului de 50 de voturi.

Note: (a) valoarea ZB (20.000 PMA), precum şi nr. de voturi necesar acordării (50, actualmente) pot suferi “ajustări”(ele vor fi oricum comunicate şi explicitate, pe sait); (b) ZUPERBONUSUL se va acorda de program doar articolelor care vor fi scrise după 1.10.2014. (c) ZB  NU se acordă retroactiv, niciunui dintre articolele – unele zuper-merituoase – scrise înainte de data indicată mai sus.

2. EMOTICOANE pe AFA. Aşa cum unii dintre voi aţi observat deja, am început să “colorăm”, în sfârşit, textele cu emoticoane. Am implementat deocamdată un set minimal – :) – ;( – :D – :P etc – şi doar în textele articolelor, ecourilor, întrebărilor, răspunsurilor. E o schimbare chiar binevenită, poate, în aceste zile mai terne de toamnă

Notă: Emoticoanele sunt afişate doar userilor logaţi.

3. Am început implementarea unei noi secţiuni  – MiniÎntâlniri AFA by request. Oricare dintre membri va putea, de-acum, veni cu idei, inițiative de acest gen — ex:  „hai să ne întâlnim la Sinaia / Veliko Târnovo, joi”.

– va deschide o propunere de miniÎntâlnire, detaliindu-şi cât mai concret ideea (inclusiv cu program propus, preţ estimativ etc), încercând să convingă şi să adune „amatori”.

– discuţiile despre idee se vor ţine pe un fir dedicat, propriu, distinct – în cadrul secţiunii Propuneri MiniÎntâlniri AFA

– Dacă ideea/propunerea “prinde” (în comunitate), AmFostAcolo vă susţine cu organizarea logistică (anunţ pe newsletter, evidenţă înscrieri, plată avans etc; rezervări de grup, prin agenţia AFA, la preţuri – spun eu – mult mai bune decât cele pe care le-aţi putea obţine „în nume propriu” etc.).

4. ALTELE / DIVERSE:

voturile negative pot părea câteodată „gratuit” la „prima vedere/percepţie” (sau din întâmplare) şi, în consecinţă, pot deranja – în primul rând pentru prin frustrarea de a nu înţelege „de ce?”.

PÂNĂ AICI, însă. Am implementat de acum facilitatea de argumentare vot negativ – într-o fereastră intermediară (afişată doar la votarea negativă) se poate, eventual justifica votul; în plus, dacă click-ul a fost din greşeală, există o şansă în plus pentru a o corecta.

– mai sunt, din astea, mărunte, dar mi-s prea obosit să mi le amintesc acum (dacă merită amintite, voi reveni ulterior, prin completare).

– … (?)

Dată fiind „expunerea” limitată a anunţurilor de pe blog, voi anunţa aceste noutăţi şi printr-un „newsletter to-all-members”.

“HORECA ONLY” – o nouă secţiune AmFostAcolo, dedicată exclusiv reprezentanţilor unităţilor de cazare!

În cadrul conferinţei de presă din “Gala de Excelenţă AmFostAcolo 2014 – unităţi de cazare de pe Litoral şi Delta Dunării” am anunţat, în premieră, că anul 2014 va fi anul în care vor apărea facilităţi noi, multiple, EXCLUSIV în folosul reprezentanţilor unităţilor de cazare (este, din câte ştiu, o premieră absolută în web-ul românesc şi în web-ul turistic mondial)

Mi-am promis, în fapt, că 2014 va fi anul în care AmFostAcolo se va consacra ca un instrument la fel de “esenţial-util” şi pentru hotelieri, pe cât este pentru turişti!

Primul pas în îndeplinirea acestui deziderat – şi în acelaşi timp prima promisiune îndeplinită dintre cele anunţate în conferinţa de presă amintită – a fost făcut, iată, chiar azi, la o săptămână de la “Gală” – înfiiinţarea noii secţiuni  “HORECA ONLY“, cu două rubrici (în acest moment):

  1. Lista Neagră semi-oficială “Turişti «problemă»”hotelierii pot împărtăşi aici exemple concrete (cu nume-prenume, localitate, firma organizatoare etc) de turişti sau grupuri organizate care au dat dovadă de comportament necorespunzător din punct de vedere turistic şi/sau uman – au provocat distrugeri, au disturbat grav liniştea sau odihna altor turişti etc.
    Are atât caracter potenţial foarte-util hotelierilor (aceştia putând, astfel, lua “măsuri preventive” în cazul unor solicitări din partea turiştilor aflaţi pe această listă – ce pot merge până la refuzul cazării!), cât şi o componentă IMPORTANTĂ de prevenţie – de descurajare a acestor manifestări
    Cazurile ce pot fi dovedite cu probe materiale (înregistrări video, foto sau audio, procese verbale de la Poliţie sau alte organisme abilitate etc) vor fi preluate pe “Lista Neagră AmFostAcolo = turiști-«problem㻓, afişată public, în prima pagină a saitului.
  2. Ce vrăji a mai făcut nevastă-… ăstaaa… turistul nostrueste o rubrică “de socializare” pentru hotelieri, în care aceştia pot povesti… despre orice (vă daţi voi seama după numele ales cam despre ce  ar putea (printre altele!) povesti hotelierii pe-acolo: “năzbâtii” – mai vesele sau mai triste – făcute de unii reprezentanţi mai “aparte” a genului “turistul român în vacanţă” )

Se pot adăuga oricând alte rubrici, alte “teme” de discuţie sau socializare – funcţie de interesul concret al dvs, al  hotelierilor.

* * *

IMPORTANT: în mod evident, noua secţiune —  ambele rubrici mai sus menţionate, precum şi orice texte publicate acolo —  va putea fi accesată doar de reprezentanţi “oficiali” ai unităţilor hoteliere (“recunoscuţi” de AmFostAcolo prin statutul de “operator” acordat – la solicitarea lor)

  • în cazul în care deţineţi / administraţi o unitate de cazare şi doriţi să fiţi “recunoscut oficial” pe AFA ca reprezentant al acelei unităţi (pe lângă accesul în rubricile mai sus, AmFostAcolo vă mai oferă facilităţi precum adăugarea (gratuită) de “fotografii oficiale, de prezentare”, posibilitatea de răspunde turiştilor care au scris despre acea unitate, prin “drept la replică” etc) – creaţi-vă un cont pe AmFostAcolo (în caz că nu aveţi deja unul), apoi scrieţi-mi pe webmaster-(at)-amfostacolo.ro, menţionând numele unităţii deţinută ori administrată.

* * *

PS: Mă adresez mai jos “operatorilor” unităţilor de cazare de pe Litoral: o altă promisiune făcută în cadrul conferinţei de presă a fost un sprijin accentuat din partea AmFostAcolo pentru promovarea Litoralului românesc. Am anunţat, printre altele, că în curând veţi putea încărca şi afişa – gratuit – pe AmFostAcolo  oferte speciale, last-minute, la preţuri avantajoase pentru membrii comunităţii. Şi această promisiune va fi îndeplinită – cât de curând – aşa că “ţineţi aproape”…

Modificare notabilă în Regulament

Recomandările voastre au un deosebit impact asupra peisajului turistic autohton, iar efectele lor sunt deosebite, pregnante asupra tuturor destinațiilor, dar în special asupra celor din România. O pensiune sau un hotel care reușește, de exemplu,  să adune (nu întâmplător, desigur) doar recomandări pozitive primește din partea AmFostAcolo un “boom” extraordinar în rezervările efectuate (și încă – evident – absolut gratuit, fără să plătească un ban pentru această reclamă); dar și viceversa – o unitate care are predominant recomandări negative (sau, și mai rău, doar recomandări negative) este pusă, într-un final, în fața unor alternative drastice: fie își revizuiește complet și radical, atitudinea față de clienți și politica generală de  “relații cu clienții” (și în special modul de tratare a evenimentelor de genul “client nemulțumit”  / indiferent dacă e justificată sau nu acea nemulțumire!), fie va fi obligat,  probabil, să închidă afacerea. Efectele contrarecomandărilor masiv-negative pot fi devastatoare asupra unei astfel de afaceri – văd asta în presiunile aproape zilnice de ștergere a comentariilor negative și, de muulte ori,  amenințările repetate, într-un spectru larg,  mergând de la procese penale și până cele cu “corecția fizică”  :) a proprietarilor AFA.

Evident, nicio asemenea solicitare din partea hotelierilor nu este acceptată. (Multe dintre ele sunt lipsite de realism și de orice formă de civilitate, între noi fie vorba). Regulamentul și “termenii și condițiile de folosire a saitului” prevăd explicit că  “nu sunt admise solicitări de ștergere a materialelor anterior acceptate spre publicare“, astfel că am respins întotdeauna, ferm și hotărât, aceste solicitări.

Un mesaj primit în urmă cu câteva săptămâni m-a făcut însă să reflectez îndelung asupra unor cazuri pe care le consider particulare. Redau mai jos conținutul mesajului

Pe site-ul Dvs apare un mesaj din 2010 deningrand despre [xxx] . Dat fiind faptul ca am remediat conditiile si v-am acceptat criticile (pe drept justificate) 3 ani , va rugam sa stergeti acest comentariu .Va multumim mult .

Cu stima si respect manager

N.I.

Pentru orice nelamuriri va rog sa ma contactati la tel 0745XXXXXX

Un mesaj scris cu decență și cu bun simț perfect. Criticile semnalate au fost asumate, s-a luat măsuri pentru remedierea lor (un aspect care ar trebui clarificat – dacă aceste măsuri au avut sau nu efecte reale, în practică – va fi tratat mai jos).

Experiența celor 5 ani de AmFostAcolo îmi face clare câteva constatări, iar una dintre cele mai importante spune că un turist nemulțumit este MULT mai motivat în a scrie decât unul mulțumit (personal estimez că din 10 mulțumiți e mare lucru dacă scriu 2-3; din 10 turiști nemulțumiți, însă, aproape sigur cel puțin 7-8 scriu!).  Admit că se poate întâmpla ca un singur review extrem de critic să îndepărteze aproape toți turiștii interesați într-o anume destinație. Combinat cu observația că puțini dintre cei mulțumiți scriu – se poate întâmpla ca eventualele schimbări “radical în bine” să nu ajungă să fie reflectate pe AmFostAcolo și că – în cazurile în care o unitate de cazare are (de exemplu) un sigur review negativ, vechi, pe AmFostacolo – “realitatea curentă” poate fi alta decât cea zugrăvită în acel review. Acest lucru nu este (nici) în interesul vizitatorului (al turistului) –  e evident acel lucru.

Am reflectat mult și consider că Regulamentul ar trebui să reflecte și aceste cazuri. Consider că este în interesul comun – al turistului și al hotelierului – ca reviews-urile VECHI sau FOARTE VECHI să poată fi eliminate de pe sait, în condiții foarte clar delimitate:

  • a) impresiile respective să aibă o vechime de minim  3 ani
  • b) să existe cel puţin un alt set de impresii, de la un alt turist, dintr-un sejur sau minisejur desfășurat la o dată ulterioară, din care sa reiasă modificare aspectelor negative sesizate în review-ul în cauză
  • c) să existe un drept la replică încărcat de proprietarul / administratorul / “operatorul” acelei destinații , în care să se răspundă explicit referitor la aspectele sesizate în setul de impresii  în cauză
  • d) să existe o solicitare scrisă de retragere de pe sait a articolului în cauză (fie din partea autorului, fie din partea proprietarilor / administratorilor / “operatorului” acelei unități de cazare)

În cazul în care se cumulează, simultan și explicit, toate condițiile specificate la punctele a) – d), review-ul respectiv va fi retras de pe sait, în următoarele condiții:

  • e) echipa administrativă va anunța, printr-un “ecou” postat la acel articol, că articolul respectiv va fi retras de pe sait, prin întrunirea  condițiilor impuse de Regulament
  • f) retragerea de pe sait se poate face doar la minim 30 de zile de la anunțarea măsurii de retragere (vezi punctul e)

M-aș bucura să aud părerile voastre despre acestă preconizată (viitoare) modificare a regulamentului. Aștept opinia voastră scrisă aici, pe blog.

Poate scrie oricine, fie că are sau nu are cont pe sait (intervențiile pot fi moderate, însă doar în privința eliminării datelor sau fragmentelor considerate a fi reclamă sau date personale).

Definește-ți PRIETENII pe AmfostAcolo!

Așa cum ați observat, probabil, mulți dintre voi, o nouă opțiune din categoria RELAȚIONĂRI a fost activată pe sait – cea de PRIETEN(Ă). De-acum îți poți defini prietenii – virtuali ori reali – și pe AFA.

Definirea unui utilizator AFA ca PRIETEN(Ă) se face din usercard-ul acestuia, apăsând linkul cu același nume din caseta RELAȚIONĂRI. Relaționarea este de tip bidirecțional, astfel că necesită confirmare din partea acelui utilizator (solicitarea de prietenie este notificată automat utilizatorului în cauză și se așteaptă o confirmare / validare din partea sa).

Culorile cu care se afișează link-ul (căsuța) PRIETEN(Ă) au următoarea semnificație:

  • VERDE = relaționare accesibilă = puteți selecta această relaționare cu utilizatorul X
  • ROZ = nu puteți selecta această relaționare (de exemplu ați fost definit ca  IGNORAT de utilizatorul X)
  • PORTOCALIU = o solicitare de relaționare ca PRIETEN(Ă) cu userul X  a fost inițiată (utilizatorului i-a fost trimisă o notificare automată); se așteaptă confirmarea / validarea relaționării de către X
  • ROȘU = relaționarea de tip PRIETEN(Ă) cu X este ACTIVĂ

IMPORTANT, rog rețineți: Adnotarea ca PRIETEN(Ă) are ca singur efect (în acest moment) doar  includerea reciprocă în lista de prieteni. Nu se trimit automat notificări referitoare la activitatea utilizatorului adnotat ca PRIETEN(Ă)!

Din (puțina) experiență pe Facebook, am observat că notificările automate (ori includerea în Timeline) a activității tuturor prietenilor poate fi percepută de unii ca deplasată/deranjantă. Pe AmFostAcolo NU se întâmplă acest lucru. Puteți astfel alege ca activitatea doar anumitor prieteni să vă fie notificată automat – pentru acești selectați, din aceeași secțiune RELAȚIONĂRI, și relația de tip ABONAT(Ă) (“URMĂRIT”).

Cu alte cuvinte, puteți avea:

  • PRIETENI despre a căror activitate doriți să fiți notificați automat – selectați atât relaționarea PRIETEN(Ă), cât și pe cea de tip ABONAT(Ă) (exemplul din figura alăturată)
  • PRIETENI despre a căror activitate nu țineți neapărat să fiți notificați automat – selectați doar relaționarea PRIETEN(Ă), fără să selectați și ABONAT(Ă)
  • utilizatori URMĂRIȚI – cu care sunteți doar în relaționarea de tip ABONAT(Ă)

Relaționarea ca PRIETEN(Ă) e preconizată a fi „dotată” cu funcții/facilități suplimentare, în viitor, pe AmFostAcolo – ca de exemplu mesaje adresate tuturor prietenilor tăi. Aceste funcționalități vor fi anunțate în momentul implementării (în viitorul nu foarte apropiat, însă).

Lista prietenilor o puteți consulta atât în secțiunea CONTUL MEU, cât și în UserCard-ul propriu.

ȘTERGEREA (renunțarea la relaționare)  se poate face oricând, folosind fie linkul ȘTERGE din usercard-ul lui X, fie pe cel din CONTUL MEU (din dreptul relaționării ca PRIETEN(Ă) cu X).

Lista din Usercard este publică, poate fi consultată de oricine; este afișată pe scurt – doar cei mai recenți 20 de prieteni; dacă numărul total al prietenilor depășește acest prag, se afișează automat un link de consultare a listei complete (într-o fereastră nouă).

În acest moment, pe AmFostAcolo nu există nicio limitare la numărul total ori la selectarea individuală  a prietenilor  (trimiterea unei cereri de prietenie).  În viitor, însă, odată cu implementarea categoriei de relaționare IGNORAT(Ă), nu se vor putea trimite solicitări de prietenie către utilizatori care v-au inclus în lista de “ignorați”.

 

[shareB]

 

.

 

Dragi copii… Doamnelor… Domnilor… Moș Crăciun așteaptă să-i scrieți. Direct şi expeditiv – aici, pe AmFostAcolo!

În seara asta am încheiat o convenție cu Moș Crăciun. Da, ați citit bine – am reușit, în premieră pentru România, să deschidem o reprezentanță “Moș Crăciun” aici, pe AFA.

Moș Crăciun a fost de acord să-și deschidă un birou pe AFA, unde să primească Scrisori de la voi. Dacă găsește timp, ar fi bucuros să vă poată și răspunde.

Deci, dragi copii ai membrilor AmFostAcolo, dragi utilizatoare, dragi utilizatori:  Moșul vă așteaptă  să-i povestiți cât ați fost de cuminți în 2012 și mai ales ce așteptați să primiți, ca răsplată pentru faptele voastre bune în anul pe cale să se încheie, de Sărbători. “Biroul virtual al lui Moș Crăciun de pe AmFostAcolo” îl găsiți aici: http://amfostacolo.ro/scrie-i-mosului.php

IMPORTANT: În cazul în care copilul dvs dorește să-i scrie Moșului, o poate face și de pe contul dvs, al adultului.
Recomand însă să-i creați un cont propriu, lui, copilului – interconectat cu cel al dvs prin relaționalitatea TUTORE (detalii mai jos). Dacă procedați astfel, puteți asista copilul nu doar la scrierea compunerii, ci și eventualele răspunsuri primite de la Moș Crăciun!

NOTA BENE: Răspunsurile primite de la Moș sunt private – nu pot fi citite decât de autorul scrisorii și de contul TUTORE. Contul TUTORE este exact ca și cel al Moșului; doar el și Moșul pot citi scrisoarea (dacă ea este privată), doar el și Moșul pot răspunde (!); contul  TUTORE este, în fapt, asimilat lui Moș Crăciun(!).

Pentru a defini contul dvs, să-l numim “X”,  drept TUTORE al contului-copilului (sau al oricărui alt cont, “Y”):

  • verificaţi dacă sunteţi autentificat pe contul dvs, “X”. Dacă nu, logaţi-vă folosind perechea (nume, parolă) definite la crearea contului “X”
  • navigaţi în usercardul contului “Y” şi selectaţi, din secţiunea “Relaţionare” (în dreapta sus, imediat sub “Afinitatea Turistică”), linkul (comanda) “TUTORE”
  • solicitarea de relaţionare (“X” doreşte să fie definit drept tutorele lui “Y”) este trimisă spre aprobare echipei de aministrare; după ce primiţi aprobarea, puteţi intra în Scrisoarae întocmită de contul “Y” şi observaţi facilitatea nou-apărută  acolo

Biroul virtual al lui Moș Crăciun pe AFA este cadoul meu de Moș Nicolae pentru copiii membrilor și pentru membrii juniori AmFostAcolo

 * * *

Poate ați remarcat că, în cadrul grupului de funcționalități noi “RELAȚIONARE între conturi”, că pe lângă relaționarea TUTORE, amintită mai sus, au mai fost proiectate alte câteva.

  • ABONAT — “URMĂRIT(Ă)” — vă puteți “abona” la impresiile unui alt membru al comunității, putând astfel “urmări” activitatea acelui autor. (Veţi primi înştiinţpri la încărcarea unui review nou de către acel utilizator) . Funcţionalitatea este deja activăvă puteţi deja seta abonamente pentru autorii favoriţi.
    În secţiunea CONTUL MEU a puteţi consulta atât lista utilizatorilor “urmăriţi”, cât şi pe cea a utilizatorilor care vă “urmăresc”.
  • PRIETEN(Ă). Puteţi solicita relaţionarea “PRIETEN(Ă)” cu orice alt cont AFA. Solicitarea necesită aprobare explicită din partea utilizatorului în cauză. Funcţionalitatea va fi implementată foarte curând (în zilele imediat următoare).
    Lista tuturor prietenilor unui utilizator o veţi găsi atât în  “CONTUL MEU” (în curând), cât şi în Usercard (ultima rubrică, sub “CARTONAŞE”)
  • Acolo unde există mai multe conturi în familie, este bine să le definiţi ca interconectate, aparţinând aceleiaşi familii (ori cuplu), pentru a evita suspiciunile de CLONĂ.
    AmFostAcolo vă pune la dispoziţie o metodă simplă şi transparentă – “interconectarea” conturilor respective prin relaţionarea de tip “SOŢ/SOŢIE” sau “PARTENER(Ă)“.
    Notă: şi cele două relaţionări de mai sus sunt tot de tipul BIDIRECŢIONALE şi necesită confirmare din partea utilizatorului (contului) “pereche”
  • În fine, ca o generalizare a celor două relaţii de mai sus, am definit ultimul tip de relaţionare – “ÎNRUDIT(Ă)“.
    Deasemenea bidirecţională, necesită şi ea confirmare din partea utilizatorului cu care se doreşte setarea relaţionării.

 

NOTE:

  1. Setarea tuturor relaţionărilor de mai sus este OPŢIONALĂ şi se face doar la iniţiativa şi la dorinţa utilizatorilor.
  2. Comenzile necesare setării relaţionărilor descrise mai sus se găsesc în usercardul contului cu care doriţi să setaţi acea relaţionare .
    Exemplu: doriţi să setaţi o relaţionare de tip PRIETEN(Ă)  cu “X”:  căutaţi utilizatorul respectiv, click pe numele lui -> ajungeţi în usercardul utilizatorului “X” -> căutaţi caseta “Relaţionări” (în partea dreapta, imediat sub AFINITATEA TURISTICĂ” -> click pe “PRIETEN(Ă)” – ori  pe linkul “setare” de dedesubtul căsuţei “PRIETEN(Ă)”.

Perioada “unisex” (ptr conturile AFA) este de-acum depăşită :)

Am finalizat o altă “extensie” utilă, sper eu, multora (solicitări pentru implementarea ei am primit, dealtfel, sporadic, aproape pe tot parcursul existenţei saitului) – de acum încolo orice utilizator poate seta atributul sex (M/F) al contului său

Reguli şi recomandări în privinţa completării acestui atribut al conturilor AmFostAcolo:

a) Toate conturile NOU-CREATE trebuie să seteze (obligatoriu) acest atribut – M/F.

b) Ptr conturile deja existente – setarea este opţională, dar recomandată. Setarea sexului se poate face din secţiunea CONTUL MEU (accesibilă din prima pagină a saitului), în TAB-ul “Info personale”

c) Afişarea informaţiei referitoare la sexul unui utilizator se face (deocamdată) doar la IMPRESII şi în USERCARD

– la IMPRESII: sexul se afişează doar dacă este setat (fie M, fie F)

– în USERCARD se afişează toate cele 3 variante – M / F / ? (=nesetat)

– afişările se fac cu culori diferite (albastru ptr M; roşu ptr F; galben pentru nesetat)

Facilitatea a fost deja anunţată şi prin intermediul “notificărilor live” implementate prin tool-ul WIBIYA. (din păcate, acest tool nu acceptă mesaje cu diacritice româneşti).

ADMIN